Colegi.

Colegi, prieteni, cei mai buni prieteni, dusmani, invidiosi, dar totusi colegi, scumpi si iubiti colegi. Ridem glumim, plingem, invingem, pierdem, suferim, cistigam (etc) le facum impreuna, de mici pici. Nu ne suportam, nu ne intelegem, dar la final ne iubim intre noi, pentru ca unul fara altul nu putem fi.  De micii copilasi suntem impreuna, de mici noi am fost clasa cu cele mai trasnite idei, cu multe zimbete pe buze, in toate primii, chiar daca uneori mai pierdeam, noi ne mindream cu noi. Imi aduc si acum aminte primult nostru an, prima data cind am pasit pe pragul clasei, cind am vazut scoala din interior, s cind iam vazut pe restul am stiut ca va fi ceva, am simtit o legatara intre noi, chiar daca pe parcurs au plecat si au venit.  Vazind chipurile ficarui dintre noi, vesele, pline de viata, am inceput sa-i iubesc, sa le fiu prietena, sa fim toti pentru unu, si unu pentru toti. Eram niste copii, cu vise mari, insa eram noi, eram un intreg.

Acum am crescut fizic, dar moral tot copii am ramas, aceleasi inimi visatoare, aceleasi priviri sclipitoare, acele zimbete colorate. Am crescut noi, a crescut prietenia, incredrea, si nebuniaa. Toti profesorii ne zic chestii de genu "sunteti cea mai nebuna clasa", nu neg faptul, dar asta e pentru ca suntem copii, si zimbim, si suntem veseli, si ne sustinem, si facem lucruri miraculoase impreuna. Suntem invidosi unul pe altu, ne numim, dar la final ne iubim, pentru ca suntem o familie. Impreuna, cu ei ma simt eu, in ei vad prieteni, cu ei am invatat sa iubesc si sa ma ridic atunci cind cad. Ne ajutam unul pe altu, suntem uniti, chiar daca nu pare, insa in interior avem ceva deosebit ce ne leaga, 8ani impreuna intr-o incapere, 8 ani doar de nebunie curata, dar si rezultate bune, si amintiri placute pentru noi.

Hahaha, privesc aceste mutrisoare, si zimbesc, dar lipsesc acele momente. Am fost bravi in toate, si suntem inca mai bravi. Azi a fost o zi extraordinara. Inceputa de la ora 7 cu scumpii mei, (unii doar :()...a fost ceva magic, senzatii de neredat, lumea pleca la servici si ne privea zimbind, pentru ca era amuzant, dar deosebit, ne simteam mindri, incepusem ziua cu nebunii, doar risete si iar risete, situ ca la asta sigur noi suntem primii. Afara noapte, insa a fost ceva, ceva bombastic, ceva ce toti care au vazut au comentat si le-au placut, pentru ca chiar a fost o idee originala sa mergem la scumpii prefesori si "sa traiti sa-nfloriti".

Am fost, suntem si vom fi copii. Nu-mi imginez ca mai sunt 2 ani si spunem adio unor altora, nu-mi imaginez sa fac studii fara ei, fara nebunia si veselia care-o simtim in timpul orelor, e ceva, nu stiu ce, dar e ceva in ei ce iubesc la nebunie. Imi sunt prieteni, care ma inteleg si care ma obliga sa zimbesc, si imi place enorm sa aud cuvintele "asa trist a fost fara tine" cind lipseam de la lectii. Suntem nebuni, in intreg sens al cuvintului, ridem de la nimic, avem cuvintele si expresiile care doar noi 22 le cunoastem, care stim insemnatata,  avem suflett copilaresc. Vreau sa le multumesc pentru simplu fapt ca exista, pentru aptul ca-mi sunt alaturi, ca ma iubesc asa cum sint, ca sunt asa cum sunt. Ii iubesc <3