sâmbătă, 30 noiembrie 2013
Timp.
luni, 25 noiembrie 2013
Viata.
Viata, ceva ce toti au, dar nu toti pretuiesc. Fiecare dintre noi isi traieste viata sa, majoritatea o traiesc din plin pentru ca noi nu stim la ce sa ne asteptam, fiecare noua zi vinne cu cite ceva noupentru noi. Se intimpla de multe ori in viata sa avem parte de ceva neasteptat, insa invatind sensurile vietii stii ca mereu vei avea pe ce te baza.
Deseori in viata avem multe succese, dar avem si acele greseli, care te pregatesc pentru cei mai greu, pentru ca niciodata nu vei sti cum trebuie facut exact, daca nu incerci. Viata este prea importanta, asa ca trebuie luata in serios, pentru ca in viata sunte diferite momente, emotii, sentimente si desigur diferite persoane, iar fara toate acestea, viata nu ar avea nici un sens.
Toti noi avem un scop in viata, vrem sa atingem acel ceva de care avem noi nevoie, insa odata ce am inceput sa atingem o parte din scopul propus, putem avea unele esecuri, pentru ca asa e ea, cit de frumoasa nu ni s-ar parea, pe alocuri e cam dura, uneori poate chiar prea dura, insa trebuie sa invatam sa inchidem ochii la esecuri, sa-i patram deschisi pentru ce este cu adevarat important, chiar si dca am gresit odata, nu e un motiv de a te indispune, pentru ca viata, asa e ea, prin lucruri marunte te pregateste pentru ceva enorm, ceva imprevizibil.
Zi de zi realizam ca ceva mai de pret ca viata care-o avem, nimic nu poate fi, indiferent de orice, ea ramine pe primul loc, pentru ca orice si oricine sint o parte din ea, o parte din viata noastra, si binele si raul, totul, absolut totul face parte din viata : zimbete, lacrimi, fericire si multe altele, sunt un intreg, chiar daca nu de multe ori realizam rostul lor, de multe ori nu intelegem si nu vrem sa intelegem rostul tututror actiounilor savirsite de noi, insa va veni si timpul cind totul va fi clar, si atunci vei realiza, ca toate neplacerile si esecurile prin care a trebuit sa treci au rsotul lor, pentru ca in viata toate sunt la timpul si locul lor potrivit.
Viata poate fi inteleasa numai privind inapoi, dar trebuie traita in viitor. Scopul cel mai important in viata este o viata plina de scopuri, deoarece ai doar o singura viata, si oricit de dura ea nu ar fi cu tine, tu inchide ochii, si sa-i deschizi atunci cind chiar stii ca a venit momentul.
Lasa-te purat de val, valul vietii, caci el va sti de ce anume ai tu nevoie. Nu conteaza ce faci, conteaza cum o faci.
Nu cauta fericire, creeaz-o, pentru ca mai bine decit ttine nimeni nu stie de ce esti in stare. Un zimbet, amintiri, vorbe, vise, culori, inceputuri, finaluri, sunete, totul, intr-un cuvint - viata. Nu conteaza ce si cum, important e sa stii ca o viata perfecta nu exista, mereu va fi ceva care te abate de la scopul propus, insa asta nu inseamna ca totul a luat sfirshit.
Asa e viata, invata s-o intelegi !
duminică, 24 noiembrie 2013
Prietenie.
Ce este acela, sau mai bine spus cine este acela care-l pot numi "Prieten adevarat"...?
De multe ori m-am tot intrebat asta, dar oricum nu realizam asta. Zi de zi, imi pun aceeasi intrebare "Cine imi e adevaratul prieten si cine e dusmanul care se ascunde in umbra unei masti zimbarete?". Un prieten adevarat iti vede prima lacrima, pe a doua o sterge, iar pe a treia o opreste, pentru ca cine iti e prieten cu adevarat nu e cel care va fi alaturi cind te vei simti rau, dar e acel care indiferent de orice situatie, cu orice pret va inerca sa-ti aduca un zimbet pe buze. Acum sa deschid putin parantezele si sa scriu putin de sinceritate. Greu este de gasit in zilele noastre o persoana sincera si de incredere. Nu exita prietenie acolo unde nu exista respect si sinceritate. Multi rostesc cuvintul Prietenie, dar putini il inteleg. Nu toti realizam ce inseamna asta cu adevarat, pentru ca nu toti au dat peste acea persoana care-o pot numi "prieten adevarat". Prieten iti este acel care tete ajuta sa te ridic cind ai cazut intr-o prapastie din care crezi ca nu mai iesi, insa el crede in tine atunci cind tu ai renuntat sa mai speri. Doar un prieten adevarat poate vedea tristetea din ochii tai, in timp ce ceilalti se lasa pacaliti de zimbetul tau. Ca orice si oricine nu sunt doar lucruri pozitive aici...evident este ceva, cit de putin nu ar fi, dar esti si negativ.
Prietenul Fals, este persoana care se preface ca fiind cea mai apropiata, pentru ca prietenul fals este mult mai periculos decit un dusman, niciodata nu stii la ce te poti astepta de la el. Niciodata nu mia fost frica de inamicul care ma ataca, imi era frica de prietenul fals ce ma imbratisa.
Acum sa las negativizmul la o parte, pentru ca nu vad sensul sa vorbesc despre acei prieteni care uita de mine mai mereu...
Revin iar la partea pozitiv. Cum am mai zis nu-mi pot reda toate gindurile aici, pentru ca oricum aeste putin, din ce spun eu..
Da am si eu prietni adevarati, dar dar sa nu uitam de cei falsi, majoritatea sunt din aceasta categorie...cum s-ar mai zice "Cine este prieten cu toti, nu este prietenul nimanui." Insa in ultima perioada in viata mea au aparut citeva persoane carora le datorez multe, care iindiferent de situatie ma asculta si ma inteleg. Pentru noi nu conteaza in ce maniera ne-am imprietenit, conteaza ca suntem de nedesparitit. Nimeni, nici chiar eu n-as putea exista fara prieteni, pentru ca un prieten adevarat e greu de gasit, dar si mai greu este sa-l pastrezi alaturi. Pentru mine un prieten adevarat nu poate fi descris in cuvinte, pur si simplu e adevarat. Mai bine sa-i dezamagesc pe cei care nu au incredere in mine, decit pe cei care au, pentru ca daca ei zimbesc - zimbesc si eu, iar daca ei au esecuri, mereu le voi fi alaturi atunci cind vor avea nevoie. In viata de multe ori nu conteaza unde te alfi, ci pe cine ai alaturi, deoarece fiind sigur ca ai persoanele potrivite alaturi, poti ajunge mult mai departe decit ti-ai propus. Nu...N am multi prieteni, insa mie imi ajung acestia care-i am pentru ca stiu ca ei imi sunt alaturi nu doar azi si miine..!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)